•  
  • Autentificare | Abonament
Sâmbătă 04/02/2012
Eurosport
 

Home

 

Irc

19/07/2010 - 20:42 - Updated 19/07/2010 - 20:45

Premieră în Raliul Sibiului


Premieră la Sibiu - IRC
Eurosport

Campionul naţional în exerciţiu, maghiarul Gergo Szabo, a triumfat în a zecea ediţie a celui mai spectaculos şi mai dur raliu din calendarul intern

Gergo Szabo a dominat fără probleme ambele zile de întreceri programate pe specialele de macadam din jurul Sibiului şi s-a impus, în premieră, în cel mai solicitant raliu din calendarul intern. Maghiarul s-a instalat la conducere încă din prima zi – ce a demarat cu o superspecială şi s-a încheiat cu trecerea nocturnă pe proba Şanta - şi avea un avans de mai bine de jumătate de minut faţă de Valentin Porcişteanu la intrarea în ziua secundă.

Două bucle a câte trei speciale erau programate în această a doua zi: Sadu, Gîtu Berbecului şi inedita Şanta Max, probă de 23 km, în care clasica Şanta era legată de fosta specială Călugăru printr-o porţiune de asfalt. Altfel spus, pe lângă statutul de etapă-eveniment în Challenge-ul Continental de Raliuri, Sibiul a semnat în acest an şi o altă premieră, devenind primul raliu cu probe mixte din calendarul intern.

Pe prima buclă a zilei secunde avea să se joace raliul. Gergo Szabo a lovit o piatră pe Gîtu Berbecului (PS6) şi şi-a deteriorat flancul cauciucului dreapta spate, iar pe Şanta Max a preferat să-şi gestioneze avansul. O abordare prudentă, care a dat însă roade. Szabo şi-a păstrat avansul de jumătate de minut faţă de Valentin Porcişteanu, în timp ce - în spate – rivalii s-au confruntat cu duritatea probelor sibiene.

Pe prima trecere pe Şanta Max, Marco Tempestini (Peugeot 207 S2000) a abandonat, în timp ce doi foşti campioni naţionali, Bogdan Marişca (cu probleme de transmisie şi pană) şi Dan Gârtofan (ruptura unei planetare), au pierdut orice şansă la podium. Titi Aur avea să urce pe locul 3, la peste două minute însă în spatele liderului Szabo.

A doua trecere pe bucla Sadu – Gîtu Berbecului – Şanta Max n-avea decât să confirme podiumul final. „Sunt mulţumit că nu am avut nici o problemă tehnică sau de altă natură aici. Am mers destul de prudent, ţinând cont de duritatea traseului. Cred că se putea merge mai tare, dar chiar nu am vrut să risc absolut nimic”, a declarat la final Gergo Szabo, care devine astfel al cincilea învingător diferit al raliului în ultimul deceniu. Toţi cei patru de până acum – Titi Aur, Mihai Leu, Bogdan Marişca şi Jarkko Miettinen – au câştigat titlul în anul în care au triumfat la Sibiu. Va fi acum sezonul lui Szabo?

Clasament final Raliul Sibiului 2010

1. Gergo Szabo/Levente Csegzy (Mitsubishi Lancer EV09) 1h32:32,9

2. Valentin Porcişteanu/Dan Dobre (Mitsubishi Lancer EVO9) +2:39,9

3. Constantin Aur/Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO9) +3:47,3

4. Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Subaru Impreza N15) +9:57,7

5. Octavian Popa/Mihaela Beldie (Mitsubishi Lancer EVO9) +10:02,8

6. Manuel Mihalache/Sorin Colceriu (Mitsubishi Lancer EVO9) +10:22,3

Clasament general CN de Raliuri (după 5/8 etape): 1. Bogdan Marişca 89p; 2. Gergo Szabo 83p; 3. Dan Gârtofan 53p; 4. Valentin Porcişteanu 52p; 5. Csaba Spitzmuller 43p; 6. Manu Mihalache 40p; 7. Constantin Aur 35p; 8. Marco Tempestini 27p.

Eurosport - Alexandru Cocu

Căutare programe. Ex.: Fotbal, Liga Campionilor, Eurogoluri, etc.

 

Mai mult

Hamburg-Bayern - FOTBAL

Fotbal - Bayern a pierdut fotoliul de lider

Bavarezii nu au reușit decât un rezultat de egalitate la Hamburg (1-1) și au rămas la două puncte în spatele lui Dortmund

Mark Cavendish - CICLISM

Ciclism  - Turul Qatar-ului 2012: tărâmul sprinterilor

Mark Cavendish, Tom Boonen şi John Degenkolb sunt doar câţiva dintre rutierii importanţi prezenţi la startul cursei de la Golful Persic

James Chamanga - FOTBAL

Fotbal - Zambia, prima semifinalistă

Trupa lui Herve Renard a dispus cu 3-0 de Sudan și a ajuns pentru prima oară din 1996 în penultimul act al Cupei Africii pe Națiuni

Gregor Schlierenzauer - SĂRITURI CU SCHIURILE

Sărituri cu schiurile - 40 de victorii pentru Schlierenzauer

Câştigătorul Turneului Celor Patru Trambuline s-a impus la Val di Fiemme şi a revenit pe locul secund în clasamentul sezonului

Ronnie O`Sullivan - SNOOKER

Snooker - O`Sullivan e primul finalist

Englezul în vârstă de 36 de ani a trecut de Stephen Lee cu 6-4 și a atins ultimul act al unei competiții importante după doi ani

Mohamed Zidan - FOTBAL

Fotbal - Primul pas greșit al lui Schalke

Echipa lui Huub Stevens a remizat pe teren propriu împotriva lui Mainz (1-1) și a pierdut primele puncte ale returului

Magdalena Neuner - BIATLON

Biatlon - Neuner s-a impus şi la pursuit

A doua cursă de la Oslo-Holmenkollen a fost câştigată tot de germancă, aceasta consolidându-şi primul loc în ierarhia generală

Stale Solbakken - FOTBAL

Fotbal - Solbakken, nemulțumit de politica de transferuri

Antrenorul lui FC Köln a fost deranjat de faptul că transferul lui Jong Tae-Se s-a făcut fără acordul său

Jan Hudec - SCHI ALPIN

Schi alpin - Hudec, victorie după patru ani

Canadianul în vârstă de 30 de ani a trecut peste frustrările cauzate de accidentările din ultimii ani și s-a impus la Chamonix

Lindsey Vonn - SCHI ALPIN

Schi alpin - Vonn a triumfat la coborârea de la Garmisch

Sportiva în vârstă de 27 de ani a obținut cea de-a 50-a victorie în Cupa Mondială, după ce s-a impus în sudul Germaniei