Snooker
03/05/2010 - 09:20 - Updated 03/05/2010 - 10:20Sfârşitul lui Higgins?

În ziua finalei de la Sheffield, campionul mondial este în centrul unui scandal imens
Publicaţia "News of the World" a afirmat că deţine probe video cu John Higgins şi managerul său, Pat Mooney, în care aceştia îşi dau acordul să piardă patru jocuri în tot atâtea meciuri, în schimbul a 300 000 de lire sterline. Conform jurnaliştilor englezi, încă deţinătorul titlului suprem ar fi declarat că ar putea realiza acest lucru cu uşurinţă, în beneficiul celor care doresc să parieze pe asta.
Întrebat care ar fi pericolul la care se expune, jucătorul în vârstă de 34 de ani ar fi spus: "Nu există niciun risc, totul este foarte uşor. Nici măcar nu trebuie să comit vreo greşeală".
Higgins, de trei ori câştigător al Campionatului Mondial, a părăsit anul acesta competiţia din Teatrul Crucible în turul secund, fiind eliminat de veteranul Steve Davis. Apoi, din informaţiile făcute publice de "News of the World", a zburat spre Ucraina, împreună cu managerul său, care a dat asigurări că John Higgins poate pierde acele jocuri fără a-i lăsa pe ceilalţi să se îndoiască de evoluţia sa.

"Sunt şocat", a declarat preşedintele Asociaţiei Mondiale de Snooker, Barry Hearn. "Cu Mooney am lucrat foarte mult la proiectele menite să revitalizeze snooker-ul, el mereu a avut o poziţie cu un grad ridicat de responsabilitate. Dacă totul se dovedeşte a fi adevărat, integritatea acestui sport ar primi o lovitură puternică".
Deşi nu există dovezi categorice în ceea ce îl priveşte pe Higgins, acesta a fost suspendat provizoriu din toate competiţiile. Decorat în 2008 de Regina Marii Britanii, scoţianul şi-ar putea încheia într-un mod urât o carieră strălucitoare, în urma unui scandal pe care Steve Davis, idolul lui Higgins, l-a catalogat ca fiind o pată neagră în istoria snooker-ului.










