Jocurile olimpice
26/02/2010 - 11:13Ştirile zilei

Surpriză în concursul feminin de slalom uriaş; dublă americană la combinata nordică de pe trambulina mare
Schi alpin - Viktoria Rebensburg a produs surpriza şi a devenit campioană olimpică la slalom uriaş. Amânată miercuri, din cauza vizibilităţii reduse, proba a continuat joi, cu manşa a doua, una în care reprezentanta Germaniei, în vârstă de numai 20 de ani, a pornit de pe locul al şaselea, cu o întârziere de 35 de sutimi de secundă în urma liderului, austriaca Elisabeth Gorgl. Însă Rebensburg a avut o evoluţie excelentă pe pârtia din Whistler şi a terminat prima, cu un avans de patru sutimi în faţa slovenei Tina Maze, vice-campioana mondială a disciplinei, de la Val D’Isere, în 2009. Deşi pornea ca favorită în a doua jumătate a cursei, Gorgl nu a putut repeta prestaţia foarte bună din ziua precedentă şi a obţinut in extremis medalia de bronz. Campioană la Torino, în urmă cu patru ani, americanca Julia Mancuso a terminat acum doar pe opt, la 55 de sutimi diferenţă de învingătoare. Rebensburg, aflată la prima Olimpiadă din carieră, a adus doar al doilea aur pentru Germania în această probă, după cel al lui Ossi Reichert, în 1956, la Cortina D’Ampezzo. Rebensburg: "A fost foarte dificil, am adormit cu greu, gândindu-mă la manşa a doua. Ştiam că am o şansă la o medalie, şi în cele din urmă am obţinut aurul, ceea ce este cu adevărat fantastic." Clasată pe locul secund, Tina Maze şi-a trecut în palmares a doua medalie de la Vancouver, după argintul obţinut în urmă cu câteva zile, la Super-G. Maze: "Suporterii mei se bucură; ei şi-au dorit aurul, la fel ca şi mine. Am fost foarte aproape. Voi încerca să îl obţin la slalom. Până acum, pentru mine sunt nişte Jocuri Olimpice extraordinare." Graţie succesului Viktoriei Rebensburg, Germania şi-a consolidat poziţia în clasamentul medaliilor, cu 8 de aur, 11 de argint şi 7 de bronz.
Schi fond - Norvegia a câştigat cursa feminină de ştafetă la schi fond după o evoluţie excelentă pe ultimul schimb a lui Marit Bjoergen care astfel şi-a adăugat în palmares a treia medalie de aur la Vancouver. Suedia cu Anna Olsson pe primul schimb, a început excelent ziua, în timp ce pentru Norvegia, Vibeke Skofterud era a cincea. La jumătatea concursului Polonia, pentru care evolua Justyna Kowalczyk, urcase pe prima poziţie. Norvegia ajusese pe trei graţie Theresei Johaug. Schimbul al treilea a bulversat ierarhiile, Kristin Steira pentru Norvegia şi Silvia Rupil pentru Italia încheindu-şi parcursul în acelaşi timp, urmate la 15 secunde de Finlanda, Germania şi Suedia. Pe ultimul schimb, pentru Norvegia a concurat Marit Bjoergen, campioană olimpică la sprint şi la pursuit şi medaliată cu bronz la 10 kilometri liber, schioarea de 29 de ani desprinzându-se imediat de reprezentanta Italiei, Sabina Valbusa. La intrarea pe stadion, avansul ei a fost atât de mare încât şi-a permis să ia şi steagul ţării sale de pe margine. Norvegia a cucerit astfel titlul olimpic prima dată din 1984 încoace. Podiumul a fost completat de Germania şi Finlanda.
Combinata nordică - Bill Demong a adus Statelor Unite prima medalie olimpică de aur la combinată nordică. Clasat doar pe locul şase după proba de sărituri cu schiurile de la trambulina mare, ca urmare a unei încercări în lungime de 127 de metri, americanul în vârstă de 29 de ani a plecat în cursa de schi fond zece kilometri cu o întârziere de 46 de secunde în urma austriacului Bernhard Gruber. Demong, deţinătorul titlului mondial la această disciplină, a făcut o întrecere excelentă, iar la final a terminat pe primul loc, cu un avans de doar patru secunde în faţa compatriotului său, Johnny Spillane. Acesta se află la al treilea argint de la Vancouver, după cele din proba individuală cu sărituri de la trambulina mică şi ştafeta de 4X5 kilometri. Evoluţia excelentă a lui Gruber la sărituri a fost suficientă pentru ca acesta să intre în posesia medaliei de bronz, poziţia sa pe podium nefiind pusă pentru nicio clipă sub semnul întrebării. Elocventă este şi diferenţa dintre sportivul din Ţara Valsului şi al patrulea sosit, finlandezul Hannu Manninen, 22 de secunde şi o zecime. Pentru Demong, aceasta a fost cea de-a patra participare la Jocurile Olimpice. "Am discutat înainte tactica. Am dorit să realizăm dubla aur-argint. Am ştiut că era esenţial să colaborăm, să ne schimbăm la trenă în fiecare tur şi să mărim diferenţa faţă de urmăritori. Acesta a fost primul pas. Al doilea a fost să îl învingem pe Bernhard Gruber. Am scăpat de el, a revenit, am plecat de lângă el, iar a revenit. În cele din urmă, am ştiut că trebuie să tragem tare cu cel puţin 800 m înainte de finiş, când cel mai puternic a avut şansa de a se detaşa." Câştigătorul primei medalii de aur, francezul Jason Lamy-Chappuis, liderul Cupei Mondiale a încheiat doar pe poziţia a 18-a.

Patinaj artistic - Kim Yuna a repetat evoluţia bună din programul scurt şi a câştigat aurul olimpic în Pacific Coliseum din Vancouver. Devenită prima reprezentantă a Coreei de Sud campioană olimpică la patinaj artistic, sportiva în vârstă de 19 ani supranumită Regina Yuna a fost creditată cu un total de 228,56 puncte. Victoria a fost una clară. Următoarea rivală, japoneza Mao Asada, deşi a realizat două triplu Axel, s-a clasat pe doi, la diferenţă de 23,06 puncte. Pe trei a încheiat canadianca Joannie Rochette, la doar patru zile după decesul subit al mamei.
Schi acrobatic - Bielorusul Alexei Grishin este noul campion olimpic la sărituri, în concursul de schi acrobatic. Riderul în vârstă de 30 de ani a părut imun la presiunea uriaşă pusă asupra sa de Jeret Peterson, americanul autor al unui Uragan, cea mai dificilă săritură din concurs, şi a adus ţării sale prima medalie olimpică de aur din istoria participărilor la Jocurile de iarnă. Al doilea după manşa întâi, Grishin a aterizat curat triplul salt înapoi cu cvadruplu şurub şi l-a devansat pe Peterson. Pe trei s-a clasat chinezul Liu Zhongqing.
Hochei pe gheaţă - Canada a învins Statele Unite, 2-0, şi a câştigat pentru a treia oară la rând titlul olimpic la hochei pe gheaţă feminin, pregătind terenul pentru ceea ce gazdele doresc a fi dubla în sportul naţional din Ţara Frunzei de Arţar. Marie-Philip Poulin a fost autoarea celor două goluri din prima repriză a finalei, iar Shannon Szabados a închis poarta. Printre spectatori s-au aflat primul ministru al Canadei, Stephen Harper, cel mai mare hocheist al tuturor timpurilor, Wayne Gretzky, sau actorul Michael J Fox, iar atmosfera a rivalizat cu aceea din ajun, când canadienii umileau adversarii din Rusia, în sferturile de finală ale turneului masculin. La feminin, diferenţa de valoare dintre cele două naţiuni nord-americane şi restul lumii este uriaşă. Cele două şi-au împărţit marile trofee, la fiecare din ultimele ediţii. Americancele sunt campioane mondiale, după victoria de anul trecut, din Finlanda, în finală cu Canada. Acum, gazdele s-au calificat în finală cu scorul cumulat de 46-2, iar americancele au acces după 40-2.
Finlanda a obţinut locul al treilea în turneul feminin de hochei pe gheaţă, după ce a învins reprezentativa Suediei, vice-campioana olimpică de la Torino. Sportivele din Ţara celor 1 000 de Lacuri au condus cu 1-0 şi 2-1, dar suedezele au revenit, de fiecare dată din power-play. S-a ajuns astfel în prelungiri, acolo unde Karoliina Rantamaki a înscris şi a adus Finlandei victoria, una graţie căreia jucătoarele antrenate de Hannu Saintula şi-au trecut în palmares medaliile de bronz pentru a doua oară în istorie, după Nagano 1998.
Hochei pe gheaţă - Suedia s-a calificat fără probleme în finala turneului feminin de curling. Deţinătoarele titlului olimpic au făcut scor în disputa cu China. A fost 9-4 la final, după un meci dominat de la un capăt la celălalt de Anette Norberg şi jucătoarele sale. Momentul decisiv s-a consumat în jocul al cincilea, când scandinavele au punctat de trei ori. Asiaticele au încercat revenirea, însă adversarele au replicat în acelaşi mod, în penultimul joc. În urmă cu patru ani, la Torino, aceeaşi Norberg câştiga finala cu Elveţia. Acum, adversara din ultimul act va fi echipa ţării gazdă.
Canada a învins Elveţia, în cealaltă semifinală. În jocul al zecelea, la scorul de 6-4 pentru gazde, ultima lansare a elveţiencelor, care aveau deja o piatră în casă. Oaspetele trebuiau să scoată una din pietrele canadiene, pentru a egala scorul. După ce au reuşit în această tentativă, piatra elveţiană a ieşit şi ea din casă, aşa că Elveţia a câştigat un singur punct în acest joc, insuficient pentru a continua jocul. 6-5 şi Canada, condusă pe gheaţă de debutanta la turneele olimpice Cheryl Bernard, 43 de ani, va disputa finala programată vineri.










