•  
  • Autentificare | Abonament
Marţi 07/02/2012
Eurosport
 

Home

 

Ştiri

05/09/2010 - 01:17 - Updated 05/09/2010 - 01:45

Sâmbătă 04.09.2010


Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI
From Official Website

Roger Federer s-a calificat în optimile de finală ale Openului american; la feminin, duel la vârf Wozniacki - Şarapova, în aceeaşi fază

Tenis - De cinci ori câştigător al Openului American, Roger Federer s-a calificat în optimile de finală ale actualei ediţii fără a ceda vreun set. În turul al treilea, elveţianul l-a învins pe Paul Henri Mathieu din Franţa cu 6-4, 6-3, 6-3. Al doilea favorit al competiţiei, Federer a servit 13 aşi de-a lungul celor 99 de minute de joc şi a salvat toate cele patru şanse de break ale adversarului. Elveţianul a dus astfel la 5-0 scorul întâlnirilor directe cu Mathieu, jucător aflat pe locul 109 în clasamentul mondial, dar care în turul întâi la Flushing Meadows îl eliminase pe fostul lider mondial, Lleyton Hewitt. Federer a disputat ultimele şase finale la New York, câştigând cinci dintre ele, dar fiind învins anul trecut de argentinianul Juan Martin del Potro. Următorul său adversar este învingătorul dintre Jurgen Melzer şi Juan Carlos Ferrero.

Robin Soderling nu a cedat niciun set în disputa cu olandezul Thiemo de Bakker şi a promovat fără emoţii în optimile de finală ale competiţiei masculine de la New York. Suedezul finalist în acest an la Roland Garros s-a impus după o oră şi 42 de minute, scor 6-2, 6-3, 6-3. A fost al doilea duel direct între cei doi jucători, precedentul fiind câştigat tot de Soderling, în acest an, la Barcelona. Pentru un loc în sferturile de finală la Flushing Meadows, al cincilea favorit al turneului îl va înfrunta pe spaniolul Albert Montanes.

Ibericul a profitat de abandonul japonezului Kei Nishikori. Cap de serie numărul 21, Montanes conducea cu 6-2 şi 2-1 în momentul când niponul a declarat forfait din cauza unor crampe abdominale. Al 147-lea jucător al lumii, Nishikori produsese una dintre surprizele turului secund, prin eliminarea croatului Marin Cilic în cinci seturi. Pentru Montanes aceasta va fi prima prezenţă în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam, la a 36-a participare într-o astfel de competiţie.

Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI

Francezul Gael Monfils şi-a egalat cea mai bună performanţă la US Open, optimile de finală, fază în care ajunge pentru a treia oară consecutiv. Parizianul care pe întâi septembrie a împlinit 24 de ani a trecut în turul al treilea de sârbul Janko Tipsarevic, după un meci întins pe durata a trei ore şi 42 de minute. Vântul puternic a marcat disputa de pe arena Grandstand, una dominată de Monfils care a mers pe cartea agresivităţii, făcându-şi adversarul să greşească mai mult. 50 de erori neforţate au fost trecute în dreptul sârbului, doar 39 pentru francez care a avut cu zece mai multe lovituri direct câştigătoare. 7-6, 6-7, 6-2, 6-4 a fost scorul cu care Monfils a egalat în palmaresul disputelor directe. Tipsarevic câştigase două dintre precedentele trei dueluri directe.

Franţa are cu siguranţă un jucător în sferturile de finală după ce Richard Gasquet l-a învins pe sud-africanul Kevin Anderson şi îl va întâlni în optimi pe Monfils. Două ore şi jumătate a durat întâlnirea de pe terenul 11, adjudecată de jucătorul din Hexagon cu 6-4, 7-6 (la 3 în tiebreak), 7-5. Gasquet revine după patru ani în optimi la New York, cel mai bun rezultat al său în acest turneu. De altfel, francezul a trecut o singură dată în carieră de această fază la un Grand Slam, la Wimbledon 2007 ajungând până în semifinale.

Tenis - Tendinţa verii s-a confirmat din păcate pentru Jelena Jankovic. Aflată în dificultate după Roland Garros, jucătoarea din Serbia, a patra favorită la Openul american, a fost eliminată în turul al treilea de Kaia Kanepi din Estonia, cap de serie 31. Revenit în Circuit, după câteva probleme de sănătate, jucătoarea de la Marea Baltică s-a impus în două seturi, la 2 şi tie-break la 1. Belgrădeanca nu a mai avut armele obişnuite, talentul la retur şi viteza de deplasare, în faţa forţei deosebite a adversarei, ajunsă la cea mai bună performanţă din carieră la Flushing Meadows.

Kanepi o va înfrunta pentru un loc în sferturi pe Yanina Wickmayer. A 15-a favorită, belgianca a învins-o după un meci maraton pe Patty Schnyder. Wickmayer a câştigat primul set la tie-break, elveţianca a revenit 6-3 în partida a doua, pentru ca în decisiv să se ajungă din nou la tie-break, 8-6 pentru semifinalista ediţiei anterioare, după peste două ore şi jumătate de joc.

Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI

Principala favorită, Caroline Wozniacki, a surclasat-o pe taiwaneza Chan Yung-Jan, după victoria la 1 şi la 0 realizată de daneză în turul al treilea. În condiţiile unor rafale de vânt care au dus uneori la producerea unor faze comice, finalista ediţiei de anul trecut a fost mult prea constantă în faţa unei adversare lipsită de experienţa la acest nivel şi astfel meciul s-a încheiat după aproape o oră şi un sfert. Cele două jucătoare au făcut schimb de breakuri în primele două jocuri, după care Wozniacki a câştigat totul, pentru al treilea meci la rând. Daneza a pierdut doar trei game-uri în drumul său către optimi, fază în care o va înfrunta pe fosta campioană Maria Sharapova.

Rusoaica, a 14-a favorită la ediţia din acest an, a fost lipsită de milă în faţa lui Beatrice Capra, americanca prezentă pe tabloul principal graţie unei invitaţii oferite de organizatori. Ajunsă în optimi pentru prima dată în ultimii patru ani, Şarapova nu a lăsat niciun game mai tinerei sale adversare, într-un meci jucat pe Arena Arthur Ashe şi încheiat după 73 de minute. Câştigătoare la Flushing Meadows în 2006, rusoaica fusese eliminată anul trecut de o altă adolescentă din Statele Unite, Melanie Oudin.

Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI

Ciclism - Etapa a opta a Turului Spaniei a debutat cu un minut de reculegere ţinut în memoria lui Txema Gonzalez, masorul echipei Sky, decedat vineri în urma unei septicemii. Echipa sa s-a retras din cursă. Prima etapă de munte a actualei ediţii a fost marcată la început de mai multe căzături. Printre victime, învingătorul din ajun, italianul Alessandro Petacchi. Un alt sprinter, Thor Hushovd, a avut probleme în a menţine contactul cu plutonul, pe o uşoară căţărare. La coborâre, s-a rulat cu viteze de până la 80 km/h. Ultima căţărare a zilei, Alto Xorret de Cati, David Moncoutie a ajuns primul şi s-a lansat în viteză pe coborârea de 3 km către finiş. În grupul de urmăritori porniţi după francez, Vincenzo Nibali, Joaquim Rodriguez – principalul adversar, Igor Anton, Carlos Sastre şi Xavier Tondo. David Moncoutie a trecut primul linia de finiş, după cei 190 începuţi la Villena. La aproape un minut după el a sosit spaniolul Serafin Martinez. A fost cea de-a treia victorie de etapă din La Vuelta din palmaresul rutierului de la Cofidis.

Schimbare de lider la general, acolo unde doi spanioli se află pe primul loc, creditaţi cu acelaşi timp. Igor Anton de la Euskaltel şi Joaquim Rodriguez de la Katusha. Duminică este programată etapa a noua, 187,7 km, între Calpe şi Alcoi, în direct la Eurosport, de la ora 17:30, pentru ca luni să fie prima din cele două zile de pauză.

Atletism - Christophe Lemaitre continuă să domine cursa de 100 de metri, impunându-se şi la Cupa Continentală, competiţie atletică programată în oraşul croat Split şi în care se înfruntă patru echipe împărţite pe criterii geografice. Francezul a adus punctajul maxim echipei Europei în această probă. Reprezentantul Statelor Unite, Jeremy Wariner şi jamaicanul Ricardo Chambers au adus puncte importante echipei Americii, clasându-se pe primele două locuri în cursa de 400 de metri. Pentru ca America să conducă după prima zi, graţie triumfului din concursul de ştafetă 4x100. Daniel Bailey din Antigua şi Barbuda, Churandy Martina din Antilele Olandeze, Wallace Spearmon şi Tyson Gay, ambii din Statele Unite au făcut parte din această ştafetă care a fost urmată la sosire de cea a Asiei-Pacific. Echipa Europei a ratat un schimb şi a fost descalificată.

Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI

Curse de turisme - Augusto Farfus va lua startul din pole position în etapa germană a Mondialului de turisme. Pilotul brazilian de la BMW a gestionat cel mai bine situaţia, în condiţiile meteo dificile de pe circuitul de la Oschersleben, în chiar ziua când a împlinit 27 de ani. Este al doilea său pole al sezonului. Deşi stabilise cel mai bun rezultat de dimineaţă, în cea de-a doua sesiune de antrenamente libere, Gabriele Tarquini s-a numărat printre victime, alături de Alain Menu sau Tiago Monteiro. Cursele din Germania, în direct la Eurosport, duminică, de la ora 13.

Superbike - Italianul Max Biaggi va porni din pole-position în cursa pe care Mondialul de Superbike o programează duminică la Nurburgring, în Germania. Veteranul în vârstă de 39 de ani a fost mai rapid cu 26 de secunde decât spaniolul Carlos Checa de la Ducati. A treia poziţie pe grila de start va fi ocupată de britanicul James Toseland. Antepenultima etapă a sezonului poate clarifica lupta pentru titlu, Biaggi având ocazia să-şi consolideze şefia la general, unde are un avans de 60 de puncte faţă de Leon Haslam. Britanicul a fost doar al şaselea în calificări.

Baschet - Serbia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de baschet masculin, competiţia care se desfăşoară în Turcia. Diferenţa la finalul meciului cu Croaţia a fost de un singur punct. Următoarea adversară va fi deţinătoarea titlului, Spania, victorioasă 80-72 în faţa Greciei. Duminică sunt programate alte două meciuri din optimi: Slovenia – Australia şi Turcia – Franţa.

Sâmbătă 04.09.2010 - ŞTIRI

Golf - Miguel Angel Jimenez a păstrat nemodificată diferenţa de trei lovituri în fruntea clasamentului Mastersului European Omega, turneul care se desfăşoară pe traseul din staţiunea elveţiană Crans-sur-Sierre. Autor în ajun al unui excepţional 61, zece sub par, golferul spaniol în vârstă de 46 de ani a revenit cu 68 şi are o şansă importantă să-şi treacă în palmares cel de-al treilea succes al sezonului în Circuitul European. Principalul rival a rămas Edoardo Molinari, italianul coleg cu ibericul în echipa Europei de Cupa Ryder, şi el autor al unui 68, trei sub par.

Surf - Andy Irons a câştigat concursul de surf Billabong Pro Tahiti, competiţia desfăşurată pe valul de la Teahupo, în Oceanul Pacific, a cincea etapă a sezonului în Circuitul Mondial. Hawaianul l-a învins în finală pe CJ Hobgood din Florida, şi acesta un fost învingător în provincia franceză de peste mări. Anterior victoriei din finală, Irons îi învinsese în optimi pe campionul mondial Mick Fanning şi în semifinale pe Kelly Slater, americanul de nouă ori campion al lumii, trecut pe locul doi la general, în urma sud-africanului Jordy Smith.

Eurosport - Alexandru Gheorghiaş şi Sorin Niculescu

Căutare programe. Ex.: Fotbal, Liga Campionilor, Eurogoluri, etc.

 

Mai mult - Ştiri

Duminică 30.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Duminică 30.01.2011

Croatul Ivica Kostelic şi-a consolidat primul loc în ierarhia Cupei Mondiale de Schi Alpin, după super-combinata de la Chamonix

Sâmbătă 29.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Sâmbătă 29.01.2011

Sarah Meier şi Florent Amodio au câştigat medaliile de aur în concursurile individuale la Campionatele Europene de Patinaj Artistic

Vineri 28.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Vineri 28.01.2011

În prologul etapei a 20-a din Bundesliga, Bayer Leverkusen a învins pe Hannovra şi a rămas pe locul al doilea

Joi 27.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Joi 27.01.2011

Emmanuel Adebayor a fost prezentat astăzi oficial de Real Madrid

Miercuri 26.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Miercuri 26.01.2011

Bayern Munchen n-a avut nici o emoţie în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Marţi 25.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Marţi 25.01.2011

Manchester United a mărit diferenţa în fruntea clasamentului din Premier League; JB Grange a triumfat în slalomul de la Schladming

Luni 24.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Luni 24.01.2011

Rafael Nadal s-a calificat în sferturile de finală de la Melbourne, ulterior victoriei în minim de seturi la croatul Marin Cilic

Duminică 23.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Duminică 23.01.2011

Michael Ballack a revenit pe teren după o absență de jumătate de sezon, iar Leverkusen a câștigat meciul din etapa a 19-a în Bundesliga

Sâmbătă 22.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Sâmbătă 22.01.2011

Pas semigreşit, comis pe teren propriu, de liderul din Bundesliga - Borussia Dortmund a încheiat la egalitate cu penultima clasată Stuttgart

Vineri 21.01.2011 - ŞTIRI

Ştiri - Vineri 21.01.2011

Hamburg a început victorioasă etapa a 19-a din Bundesliga; Ivica Kostelic a câştigat Super G-ul de la Kitzbuhel - o premieră în carieră