Motociclism
26/10/2009 - 20:50 - Updated 26/10/2009 - 21:50Rossi rămâne în Moto GP

Italianul ar putea amâna o eventuală trecere în WRC, după ce a câştigat al nouălea titlu mondial la motociclism.
Pilotul în vârstă de 30 de ani a cucerit un nou trofeu duminică, atunci când a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Malaysiei, desfăşurat pe circuitul de la Sepang. Cu toate acestea, “Il Dottore” nu a spus clar ce va face de la finalul lui 2010, când îi va expira contractul cu Yamaha.
Rossi a fost mereu atras de o carieră în competiţia raliurilor, însă bucuria dată de câştigarea unui al şaptelea titlu la clasa-regină l-ar putea face să rămână pe două roţi până în 2012.
"Dacă aş decide astăzi, atunci aş semna automat o prelungire pe încă două sezoane."
După ce a câştigat aproape tot în Moto GP, singurul obiectiv al lui Rossi ar fi o doborâre a recordului de 122 de victorii, deţinut de compatriotul său, Giacomo Agostini.
Rossi are până acum 103 succese şi pentru a-l întrece pe Agostino ar trebui să mai rămână cel puţin doi ani, dar chiar şi aşa i-ar fi dificil, deoarece va avea doi adversari puternici, coechipierul Jorge Lorenzo şi pilotul lui Ducati, Casey Stoner.
"În 2010 vreau să îmi apăr titlul şi să am alte lupte extraordinare cu Lorenzo şi Stoner.", a mai spus Rossi. “Poate mă voi putea apropia de acele 122 de victorii, dar totul va depinde de ce voi face în 2011, dacă voi accepta un contract pe unul sau pe doi ani.”
Italienii şi-ar dori ca fostul pilot de la Honda să realizeze această performanţă pe o motocicletă Ducati, decât pe una japoneză, dar şansele de ca Rossi să treacă la formaţia italiană sunt minime.
Rossi ar fi sub o presiune media imensă la Ducati, acolo unde va rula alături de campionul din 2007, Casey Stoner. Iar Vale este conştient că australianul nu va fi coechipierul perfect.
De altfel, “Il Dottore” a declarat în trecut că nu este ceva plăcut să aibă un coechipier pentru Lorenzo şi că ideal ar fi ca cei mai buni piloţi să concureze pentru formaţii diferite.
Pe de altă parte, Rossi alături de Ducati ar fi doar un start; ceea ce îşi doresc italienii cel mai mult este este ca unul dintre compatrioţii lor să semneze cu Ferrari.
Valentino a fost aproape de o trecere în Marele Circ la finalul lui 2006; planul său era să fie pilot de teste în 2007, înainte de a debuta în competiţie un an mai târziu.
Rossi a decis atunci să rămână în Moto GP şi şansele sale de a evolua pentru echipa “Căluţului Cabrat” sunt foarte mici, în condiţiile în care acolo se află spaniolu Fernando Alonso şi brazilianul Felipe Massa.
"Pe măsură ce anii trec, devine din ce în ce mai bătrân pentru Formula 1. Oricum, noi vom face totul pentru a-l păstra", a spus managerul lui Yamaha, Davide Brivio.
Şi Ferrari l-ar fi dorit pe italian, dar cererea lor, de a avea trei monoposturi începând cu 2010, a fost respinsă de oficialii Formulei 1.
O altă posibilitate pentru Rossi ar putea fi Campionatul Mondial de Raliuri. În Aprilie, el a declarat că după retragerea din motociclism visează la o carieră de un deceniu pe patru roţi. De altfel, pilotul din Peninsulă va participa în Martie 2010 la Raliul Mexicului, acolo unde va conduce un Ford Focus.
Decizia sa a fost grăbită de modificările pe care maşinile din WRC le vor suferi din 2011, pentru a micşora costurile.
Nu doar schimbările ar reprezenta un impediment pentru Rossi, cât şi dominaţia lui Sebastien Loeb, francezul care la finalul săptămânii trecute a câştigat pentru al şaselea an consecutiv titlul mondial. Astfel, cele mai mari şanse sunt ca “Il Dottore” să rămână în Moto GP şi în sezoanele ce vor urma.










