Golf
29/06/2007 - 11:46 - Updated 29/06/2007 - 12:46ROCCO NU IARTĂ
În absenţa lui Tiger Woods, rămas acasă, pentru a fi alături de soţia Elin şi de primul copil al cuplului, sosit pe lume săptămâna aceasta, cei mai valoroşi jucători de golf din lume luptă pentru cele aproape cinci milioane de dolari puse în joc

Rocco Mediate s-a instalat la conducere, după prima zi a Openului Buick, turneul de golf care a debutat pe traseul clubului Warwick Hills din Grand Blanc, Michigan. Jucătorul american a realizat cel mai bun scor al său în ultimii patru ani, un 64, opt sub par, rezultat mai bun cu două lovituri decât cel al favoriţilor Jim Furyk şi Steve Elkington. În absenţa lui Tiger Woods, rămas acasă, alături de soţie şi de fetiţa venită de curând pe lume, Mediate, învingătorul din 2000, a ratat doar două green-uri şi a încheiat fără bogey. Nord-irlandezul Darren Clarke a avut un parcurs oscilant, cu cinci birdies şi patru bogeys, înaintea dublului bogey suferit la penultima cupă.
Un amplu rezumat al Openului Buick va fi transmis miercurea viitoare, la Eurosport, de la ora 19:20.










