Formula 1
12/07/2010 - 11:58 - Updated 12/07/2010 - 12:00Reacţie de campion

Mark Webber a câştigat categoric Grand Prix-ul Marii Britanii, dovedind că nu trebuie considerat numărul 2 faţă de Sebastian Vettel
Nemulţumit de tratamentul primit din partea echipei în timpul calificărilor de sâmbătă, Mark Webber a avut cea mai potrivită reacţie, demnă de un campion, şi a câştigat clar Grand Prix-ul Marii Britanii de la Silverstone. Astfel, australianul a devenit primul învingător al cursei britanice pe noul circuit, al cărui design a fost inaugurat în 2010.
Webber a dovedit că poate învinge încă de la stingerea luminilor roşii, după ce l-a depăşit pe Vettel la start, iar avansul avut la final faţă de Hamilton este unul mincinos, ecartul real fiind neutralizat de intrarea SafetyCar pe circuit.
Datorită numeroaselor curse de susţinere ce au avut loc în week-end, locul al doilea pe grilă nu a fost unul defavorizant, cauciucul fiind prezent pe pistă la un nivel absolut remarcabil, astfel că Sebastian, cu un avans de opt metri la start, a încercat să revină în frunte, dar Webber obţinuse deja trasa mai bună şi nu a părut că este deranjat. La ieşirea din virajul Copse, Vettel, care a ieşit un pic de pe pistă, a încercat să nu se lase depăşit şi de Lewis Hamilton, numai că între cele două maşini a existat un mic contact care i-a adus germanului o pană la roata dreapta spate. Pit stop şi ultimul în pluton, la peste 30 de secunde de penultimul pilot, Felipe Massa, şi el "beneficiar" al unei pene.

Înainte ca pneurile să ajungă la temperatura optimă, Hamilton îl presa pe Webber, numai că australianul a avut o determinare cu mult peste nivelul obişnuit. Astfel, pilotul de la Red Bull Racing a controlat cursa de la un capăt la altul, fără a fi deranjat vreun moment că cineva i-ar putea pune în pericol succesul. "Nu-i rău pentru un număr doi în echipă", a comentat Webber către echipă prin legătura radio în turul de retragere spre standuri. În plus, Mark şi-a trecut în cont victoria pe un circuit unde triumfase în Formula Ford, F3000 şi prototipuri sport.
După un week-end dezastruos la Valencia, Mercedes a revenit în frunte datorită podiumului reuşit de Nico Rosberg, primul pentru echipă de la Grand Prix-ul Chinei. Din fericire pentru german, atacul lui Fernando Alonso a fost stopat de startul slab, spaniolul pierzând locul al treilea pe grilă după ce a fost depăşit de Hamilton, Robert Kubica şi Rosberg. A reuşit să treacă ulterior de polonezul de la Renault, dar a tăiat un viraj şi a încasat o penalizare Drive Through. Mulţi au considerat decizia prea dură, dar comisarii de cursă din Marea Britanie au fost consiliaţi de nimeni altul decât de cvadruplul câştigător al Grand Prix-ului Marii Britanii, Nigel Mansell.
Pentru ca situaţia să fie şi mai rea pentru Alonso, executarea pedepsei a venit la momentul în care întrecerea a fost neutralizată pentru eliminarea resturilor de pe linia standurilor în urma acroşajului dintre Pedro de la Rosa şi Adrian Sutil. Regulamentul interzice efectuarea pedepsei Drive Through în timp ce Safety Car este pe circuit, aşa că întregul pluton s-a regrupat, iar trecerea lui Fernando pe la boxe s-a transformat într-o catastrofă. Pentru a doua etapă la rând, ibericul de la Ferrari a fost lovit de un ghinion incredibil. Singura consolare a fost că a stabilit cel mai rapid tur al cursei.
Victimă a reglajului neinspirat în ceea ce priveşte difuzorul spate, Jenson Button a reuşit o evoluţie ce poate fi considerată chiar foarte bună şi a încheiat al patrulea, deşi a pornit de pe poziţia a 14-a a grilei de start. După ce s-a clasat al patrulea la Valencia, Rubens Barrichello a încheiat al cincilea la Silverstone, un circuit unde mereu a evoluat bine, având şi o victorie spectaculoasă în 2003, alături de Ferrari. Brazilianul l-a devansat pe Kamui Kobayashi, care a înjumătăţit poziţia de start - a fost al 12-lea -, o performanţă pentru Sauber, după ce Pedro de la Rosa a ajuns în ultima parte a calificărilor.
După pana din primul tur, Vettel a avut o evoluţie bună, până pe locul al şaptelea, reuşind să treacă de-o manieră entuziasmantă de conaţionalii săi Adrian Sutil, Michael Schumacher şi Nico Hulkenberg, pentru a numi numai câţiva. Fără îndoială a fost ajutat şi de neutralizare, dar nu trebuie omis nici faptul că a gestionat bine setul de pneuri de compoziţie mai dură cu care a evoluat pe durata a 51 de tururi.
Clasament: 1. Mark Webber (Australia - Red Bull Renault) 1h24:38,200; 2. Lewis Hamilton (Marea Britania - McLaren Mercedes) +1,360; 3. Nico Rosberg (Germania - Mercedes) +21,307; 4. Jenson Button (Marea Britanie - McLaren Mercedes) +21,986; 5. Rubens Barrichello (Brazilia - Williams Cosworth) +31,456; 6. Kamui Kobayashi (Japonia - BMW Sauber Ferrari) +32,171; 7. Sebastian Vettel (Germania - Red Bull Renault) +36,734; 8. Adrian Sutil (Germania - Force India Mercedes) +40,932; 9. Michael Schumacher (Germania - Mercedes) +41,599; 10. Nico Hulkenberg (Germania - Williams Cosworth) +42,012; 11. Vitantonio Liuzzi (Italia - Force India Mercedes) +42,459; 12. Sebastien Buemi (Elveţia - Toro Rosso Ferrari) +47,627; 13. Vitali Petrov (Rusia - Renault) +59,374; 14. Fernando Alonso (Spania - Ferrari) +1:02,385; 15. Felipe Massa (Brazilia - Ferrari) +1:07,489; 16. Jarno Trulli (Italia - Lotus Cosworth) +1 tur; 17. Heikki Kovalainen (Finlanda - Lotus Cosworth) +1 tur; 18. Timo Glock (Germania - Virgin Cosworth) + 1 tur; 19. Karun Chandhok (India - HRT Cosworth) +2 tururi; 20. Sakon Yamamoto (Japonia - HRT Cosworth) - + 2 tururi.
Abandonuri: Jaime Alguersuari (Spania - Toro Rosso Ferrari) - tête-à-queue (turul 45); Pedro de la Rosa (Spania - BMW Sauber Ferrari) - accident (turul 30); Robert Kubica (Polonia - Renault) - transmisie (turul 20); Lucas di Grassi (Brazilia - Virgin Cosworth) - hidraulică (turul 9).
Clasament piloţi: 1. Hamilton 145p; 2. Button 133p; 3. Webber 128p; 4. Vettel 121p; 5. Alonso 98p; 6. Rosberg 90p; 7. Kubica 83p; 8. Massa 67p; 9. Schumacher 36p; 10. Sutil 35p; 11. Barrichello 29p; 12. Kobayashi 29p; 13. Liuzzi 12p; 14. Buemi 7p; 15. Petrov 6p; 16. Alguersuari 3p; 17. Hulkenberg 2p.
Clasament constructori: 1. McLaren 278p; 2. Red Bull 249p; 3. Ferrari 165p; 4. Mercedes 126p; 5. Renault 89p; 6. Force India 47p; 7. Williams 31p; 8. Sauber 15p; 9. Toro Rosso 10p.










