Formula 1
17/05/2010 - 17:51 - Updated 17/05/2010 - 18:51Lovitură de maestru

Mark Webber a câştigat a doua săptămână la rând şi este primul australian care se impune la Monte Carlo după Jack Brabham în 1959
Mark Webber pare a fi omul care trebuie învins în acest sezon, cel puţin aceasta este opinia fanilor Formulei 1 după ce australianul a câştigat două etape la rând pe circuite complet diferite, Barcelona şi Monte Carlo. Iar de fiecare dată, pilotul de la Red Bull Racing şi-a trecut în cont şi pole position. După o treime din campionat, Webber este colider al clasamentului piloţilor, la egalitate cu coechipierul său, Sebastian Vettel.
După o sesiune de calificări în care a fost magistral, pilotul de la Antipozi a închis gura tuturor criticilor săi şi a demonstrat că poate fi constant pe o perioadă mai lungă de timp, iar performanţa din Grand Prix-ul Principatului Monaco i-a adus trofeul în una din cel mai prestigioase curse din lume.
De-a lungul celor 78 de tururi ale întrecerii monegasce, Webber a trebuit să facă faţă la numai puţin de patru neutralizări. Cea de-a doua, ca urmare a accidentului lui Rubens Barrichello (Williams), a venit după 31 de tururi, fapt care a dus la pierderea unui avans de 12 secunde, clădit cu migală de Webber. Mark a refăcut o parte din avantajul avut, numai că desprinderea unui capac de drenaj a dus la a treia apariţie a Safety Car, după 12 tururi. Ultima neutralizare a fost cu trei tururi înainte de final, după acroşajul între Jarno Trulli (Lotus) şi Karun Chandhok (HRT) petrecut în virajul Rascasse.
"Categoric, este cea mai importantă zi din viaţa mea", a declarat Webber. "Totul a început ieri, cu calificările, dar Monte Carlo este un test dificil ce durează aproape două ore. Neutralizările ne-au obligat să ne dovedim calităţile în gestionarea resurselor - menţinerea temperaturii în pneuri, un restart bun. Aşa că victoria este o recompensă meritată şi mă bucur că sunt alături de Ayrton Senna şi alţi piloţi care au triumfat aici. Cineva mi-a amintit că Jack Brabham a câştigat aici în 1959, aşa că a fost o aşteptare lungă pentru australieni".
Vettel a recunoscut că Webber a fost un adversar mult prea puternic pentru el. "Nu am reuşit să menţin ritmul impus de el. Când am avut mai multă aderenţă, nu eram foarte departe de el, dar la început avea deja avantaj de zece secunde. Sincer, am fost mai preocupat să mă uit în retrovizoare la Kubica, decât să-l prind pe Mark. Robert m-a presat continuu, iar la reluarea cursei, după neutralizări, mergeam mai mult spre lateral decât înainte. Per total, sunt mulţumit cu locul al doilea", a comentat tânărul german.
Pornit din prima linie a grilei, Kubica a crezut că poate încheia pe locul al doilea, dar s-a văzut depăşit de Vettel la startul întrecerii, acolo unde polonezul a forţat prea mult, iar pilotul Renault a patinat un pic prea mult.
Primul tur al cursei a fost unul dramatic, după ce Nico Hulkenberg a pierdut rolul monopostului Williams la trecerea prin tunel, după cedarea eleronului faţă, şi a fost victima unui impact serios care a dus la prima apariţie a maşinii de siguranţă. Jenson Button a fost eliminat prematur din cursă, învingătorul din 2009 fiind trădat de motorul Mercedes-Benz - supraîncălzit după ce pontonul de pe partea stângă a rămas acoperit...

Fernando Alonso, care a luat startul de la standuri după incidentul din antrenamentele libere de sâmbătă dimineaţă, avea nevoie de mai mult decât de o strategie inteligentă, motiv pentru care a ales trecerea la pneurile dure după primul tur. Neutralizarea a venit ca o mănuşă, iar spaniolul era lipit de pluton, pe ultimul loc, cu singurul pit stop programat deja efectuat. Manevrele agresive de depăşire a piloţilor mai lenţi, majoritatea efectuate în şicane, i-au permis să ajungă pe locul al şaselea în momentul în care toată lumea trecuse deja pe la standuri.
Pe circuitul stradal din Monaco, depăşirile între monoposturile egale valoric sunt imposibile, aşa că ordinea a fost decisă încă de la start. Astfel, Felipe Massa a adus locul al patrulea pentru Ferrari, înaintea lui Lewis Hamilton, singurul pilot McLaren Mercedes rămas în cursă.
Locul al şaselea a fost o controversă. Cum ultima intrare a Safety Car s-a încheiat după trecerea prin virajul Rascasse în ultimul tur, era de aşteptat ca toţi piloţii să negocieze ultima curbă, apoi să treacă linia de sosire ca într-o procesiune. Numai că Michael Schumacher a forţat puterea monopostului Mercedes şi a trecut pe interior de Alonso, venind al șaselea. McLaren l-a avertizat pe Hamilton să nu facă la fel, în contradicţie cu stilul Mercedes care a cerut piloţilor să încerce depăşirea, aparent în conflict cu regulamentul.
Imediat comisarii de cursă au anunţat că analizează incidentul, deşi clasamentul final îi prezenta pe Schumacher pe locul al şaselea, Alonso al şaptelea, iar Nico Rosberg (Mercedes) şi cei doi echipieri Force India, Adrian Sutil şi Vitantonio Liuzzi, completau zona punctelor. După mai bine de trei ore de dezbateri, septuplul campion mondial a fost penalizat cu 20 de secunde, care s-au adăugat la timpul final, ceea ce l-a trimis pe locul al 12-lea.
Mercedes a anunţat deja că va duce cazul la Curtea de Apel a FIA, nu pentru penalizare, ci pentru referirea cu privire la "retragerea Safety Car" de pe circuit. "Noi considerăm că pista era liberă şi cursa nu se încheia în regim de neutralizare, care în care articolul 40.13 (n.a. cel după care a fost penalizat Michael) nu s-ar fi aplicat", a declarat Ross Brawn, directorul general Mercedes GP.
Clasament: 1. Mark Webber (Australia - Red Bull Renault) 1h50:13,355; 2. Sebastian Vettel (Germania - Red Bull Renault) +0,448; 3. Robert Kubica (Polonia - Renault) +1,675; 4. Felipe Massa (Brazilia - Ferrari) +2,666; 5. Lewis Hamilton (Marea Britanie - McLaren Mercedes) +4,363; 6. Fernando Alonso (Spania - Ferrari) +6,341; 7. Nico Rosberg (Germania - Mercedes) +6,651; 8. Adrian Sutil (Germania - Force India Mercedes) +6,970; 9. Vitantonio Liuzzi (Italia - Force India Mercedes) +7,305; 10. Sebastien Buemi (Elveţia - Toro Rosso Ferrari) +8,199; 11. Jaime Alguersuari (Spania - Toro Rosso Ferrari) +9,135; 12. Michael Schumacher (Germania - Mercedes) +25,712 (a primit o penalizare de 20 de secunde pentru depăşire sub Safety Car); 13. Vitali Petrov (Rusia - Renault) +5 tururi; 14. Karun Chandhok (India - HRT Cosworth) +8 tururi; 15. Jarno Trulli (Italia - Lotus Cosworth) +8 tururi.
Abandonuri: Heikki Kovalainen (Finlanda - Lotus Cosworth) - direcţie (turul 58) ; Bruno Senna (Brazilia - HRT Cosworth) - hidraulică (turul 58); Rubens Barrichello (Brazilia - Williams Cosworth) - accident (turul 30); Kamui Kobayashi (Japonia - BMW Sauber Ferrari) - cutie de viteze (turul 26); Lucas di Grassi (Brazilia - Virgin Cosworth) - roată (turul 25); Timo Glock (Germania - Virgin Cosworth) - braţ de direcţie (turul 22); Pedro de la Rosa (Spania - BMW Sauber Ferrari) - hidraulică (turul 21); Jenson Button (Marea Britanie - McLaren Mercedes) - motor (turul 2); Nico Hulkenberg (Germania - Williams Cosworth) - accident (turul 1).
Clasament piloţi: 1. Webber 78p; 2. Vettel 78p; 3. Alonso 75p; 4. Button 70p; 5. Massa 61p; 6. Kubica 59p; 7. Hamilton 59p; 8. Rosberg 56p; 9. Schumacher 22p; 10. Sutil 20p; 11. Liuzzi 10p; 12. Barrichello 7p; 13. Petrov 6p; 14. Alguersuari 3p; 15. Sebastian Buemi 1p; 16. Hulkenberg 1p.
Clasament constructori: 1. Red Bull 156p; 2. Ferrari 136p; 3. McLaren 129p; 4. Mercedes 78p; 5. Renault 65p; 6. Force India 30p; 7. Williams 8p; 8. Toro Rosso 4p.










