•  
  • Autentificare | Abonament
Marţi 07/02/2012
Eurosport
 

Home

 

Fotbal

28/07/2010 - 15:19 - Updated 28/07/2010 - 15:20

Alungat cu graţie


Alungat cu graţie - FOTBAL
dpa

Federaţia de la Buenos Aires a găsit o formulă convenabilă pentru a renunţa la Maradona fără a-i păta imaginea

Aşteptata despărţire a lui Diego Armando Maradona de naţionala Argentinei s-a produs inevitabil în această săptămână. Cand te bate Germania cu 4-0 la Mondiale, iar opinia publică – aceeaşi care te adoră pentru cariera de fotbalist – îţi cere „capul” de selecţioner, decizia Federaţiei de la Buenos Aires era previzibilă.

Şi totuşi, forul argentinian (AFA) nu a dat cu parul. Maradona este o legendă, este o religie (inclusiv la propriu). Pe Maradona nu-l dai afară ca pe un antrenor de rând. Incompatibilitatea cu un post pe care l-a primit înainte de a-şi demonstra certe calităţi de tehnician este una, dar a-l umili în public este cu totul altceva. Aşa că El Pibe D’Oro a avut parte de un soi de tratament preferenţial, facilitat de faptul că oricum contractul îi expirase şi se punea doar problema dacă îi va fi prelungit sau nu.

Maradona încercase marea cu degetul, declarând că şi-ar dori să continue la cârma naţionalei. Ulterior, a nuanţat, spunând că este dispus să rămână, dar numai dacă i se păstrează intact staff-ul tehnic. Era scenariul perfect pentru forul din capitală: Comitetul Executiv al Federaţiei Argentiniene de Fotbal a decis în unanimitate că este nevoie de alt selecţioner. Motivul nu a fost nicidecum valoarea de antrenor a celui în cauză, ci refuzul acestuia de a-şi lua alţi secunzi! „Nimeni nu a fost concediat. Pur şi simplu contractul nu a mai fost prelungit, pentru că nu s-au îndeplinit anumite condiţii. Era nevoie de nişte schimbări în rândul celor care îl secondau pe Maradona şi nu am putut ajunge la un acord în acest sens”, a pretins preşedintele AFA, Julio Grondona.

În ciuda eliminării considerate premature a Argentinei de la CM din Africa de Sud, Maradona a fost primit cu căldură la revenirea în ţară, iar preşedintele ţării, Cristina Fernandez, l-a rugat să rămână la naţională. În vârstă de 49 de ani, Diego a reuşit o calificare chinuită la Cupa Mondială, dar prestaţia echipei sale în prima fază a turneului i-a făcut pe mulţi specialişti să vadă Argentina drept favorită la titlu. Eşecul usturător în faţa Germaniei, echipă pe care Maradona o îngenunchea în finala din 1986, l-a adus în dizgraţia AFA, dar şi a suporterilor, care i-au transmis un mesaj clar: îl adoră ca jucător, dar nu-l mai vor ca antrenor.

Grondona a insistat că va mai trece o perioada până când va fi numit noul selecţioner, care va conduce echipa în campania pentru Copa America. Conform presei argentiniene, favoriţi sunt Carlos Bianchi, fostul antrenor de la Boca Juniors, Alex Sabella, de la Estudiantes, Americo Gallego, fost la Independiente, sau Marcelo Bielsa, care a mai condus naţionala.

Sub comanda lui Maradona, Argentina a disputat 19 partide, din care a câştigat 14 şi a pierdut 5.

Eurosport - Vlad Bucurescu

Căutare programe. Ex.: Fotbal, Liga Campionilor, Eurogoluri, etc.

 

Mai mult - Fotbal

Luis Suarez - FOTBAL

Fotbal - Suarez, revenire fără gol

Atacantul uruguayan a jucat din nou pentru FC Liverpool, fiind folosit de managerul Dalglish în repriza secundă a partidei cu Tottenham

Zlatan Ibrahimovic - FOTBAL

Fotbal - Zlatan: "Am greșit"

Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost suspendat trei etape, în urma cartonașului roșu încasat în partida cu Napoli

Javier Mascherano - FOTBAL

Fotbal - Mascherano: "Stăm la pândă"

Mijlocașul în vârstă de 27 de ani crede că echipa sa mai are șanse la titlu în La Liga, în pofida diferenței mari din clasament

Beckenbauer-Klopp - FOTBAL

Fotbal - Beckenbauer: "Borussia este favorită"

Președintele onorific al lui Bayern crede că rivala de la Dortmund are prima șansă la titlu, datorită avantajului din clasament

Hoeness-Watzke - FOTBAL

Fotbal - Bayern a ajutat-o pe Dortmund

Președintele bavarezilor a declarat că echipa sa a fost alături de rivală în 2003, când borussienii au fost aproape de faliment

Klaas-Jan Huntelaar - FOTBAL

Fotbal - Huntelaar: "Schalke, un pas în direcția bună"

Atacantul în vârstă de 28 de ani nu regretă perioada petrecută la Real Madrid și AC Milan, dar se simte bine în Germania

Xherdan Shaqiri - FOTBAL

Fotbal - Bayern îl ia pe Shaqiri

Clubul bavarez s-a înțeles cu FC Basel pentru transferul internaționalului elvețian originar din Kosovo

Capello - Terry - FOTBAL

Fotbal - Capello, iritat de sancțiunea împotriva lui Terry

Selecționerul Angliei a criticat decizia Federației de la Londra de a-i lua banderola de căpitan fundașului de la Chelsea

Chelsea - United - FOTBAL

Fotbal - Ferguson: "Meritam patru penaltyuri"

Managerul lui United şi-a lăudat elevii pentru revenirea de pe Stamford Bridge, în timp ce Villa-Boas a pus la zid arbitrii

Mali - FOTBAL

Fotbal - Mali, calificare după penaltiuri

Echipa condusă de Alain Giresse a trecut de Gabon, după ce la finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 1-1