•  
  • Autentificare | Abonament
Sâmbătă 04/02/2012
Eurosport
 

Home

 

Fotbal - *Serie A

17/05/2010 - 17:04 - Updated 17/05/2010 - 18:04

Ca de obicei, Inter


Ca de obicei, Inter - FOTBAL - *Serie A
AP/LaPresse

Formaţia din Milano a câştigat al cincilea titlu consecutiv. Au retrogradat Atalanta, Siena şi Livorno

Ca de obicei, Inter - FOTBAL - *Serie A

Şi cele doi la sută şanse care mai existau înaintea ultimei runde ca Roma să ia campionatul s-au risipit ca un fum în faţa logicii. Inter n-avea cum să rateze al cincilea scudetto consecutiv tocmai pe terenul unei echipe deja retrogradate, Siena, la care Codrea, titular, a evoluat până în minutul 81. Totuşi, deplasarea din Toscana n-avea să fie chiar floare la ureche pentru "nerazurri", care au înscris abia în partea secundă, prin golgeterul Diego Milito (57). Un singur gol, dar suficient pentru un campionat. La final, Cristi Chivu, intrat în minutul 73, a sărbătorit alături de coechipieri al treilea său titlu în Italia, dar cel mai impresionant a fost chiar Milito, cel care a plâns ca un copil la 31 de ani pentru primul titlu din carieră.

În acelaşi timp, la Milano, 50.000 de tifosi ai Interului au invadat Piaţa Domului şi străzile din jur, sărbătorind până spre dimineaţă cel de-al 18-lea titlu din istoria clubului. Urmează acum finala Ligii Campionilor, contra lui Bayern Munchen, ocazie pentru formaţia lui Mourinho să-şi treacă în cont o triplă istorică, Scudetto - Coppa Italia - Champions League.

Roma a murit frumos! Totti şi ai lui au luptat până în ultimul minut într-un sezon în care au avut cea mai fantastică revenire cunoscută vreodată în campionatul italian. Ultimul meci, 2-0 la Chievo, cu goluri Vucinici (39) şi De Rossi (45), a însemnat doar o victorie tristă. La final, jucătorii "giallorossi" s-au înclinat în faţa celor 15.000 de fani romani din tribunele arenei "Bentegodi", mulţumindu-le pentru ataşamentul lor, suporterii echipei capitoline fiind consideraţi cei mai loiali şi mai spectaculoşi din Peninsulă. Nu degeaba se spune: "cine ţine cu Roma nu pierde niciodată!".

Derby-ul de tradiţie dintre Milan şi Juventus a trecut aproape neobservat, în ciuda victoriei detaşate a gazdelor, care au marcat prin Antonini (14) şi Ronaldinho (29 şi 67). A fost ultimul meci pe banca gazdelor a lui Leonardo, care a anunţat că nu este interesat să-şi continue cariera ca tehnician. De partea cealaltă, la Juventus, se anunţă mari schimbări, în frunte cu un nou antrenor, probabil Luigi Del Neri, cel care a dus Sampdoria în play-off-ul Champions League.

Disputa pentru locul 4 a fost adjudecată de Samp, care şi-a păstrat avansul de două puncte faţă de Palermo după ce a trecut în ultima rundă de Napoli cu 1-0, gol al lui Pazzini (52), astfel că succesul de la Bergamo al sicilienilor - 2-1, marcatori Cavani (12 şi 90 - din penalty), respectiv Ceravolo (48) - a rămas doar unul de palmares.

Lazio - fără Radu Ştefan - a trecut de Udinese, scor 3-1, marcatori Hitzlsperger (16), Floccari (45), Brocchi (52), respectiv Di Natale (30), care, la 32 de ani, reuşeşte să-şi adjudece titlul de golgeter în Serie A! El a înscris 29 din cele 54 de goluri reuşite de echipa sa, adică mai mult de jumătate!

Fiorentina a avut un final mizerabil, iar asta s-a văzut şi la Bari, unde s-a înclinat în faţa echipei locale. A fost 2-0, cu goluri Stellini (35) şi Rivas (90).

Cagliari - Bologna a fost 1-1, Ragatzu (65), respectiv Adailton (3), în timp ce la Parma, formaţia lui Francesco Guidolin a câştigat clar duelul cu resemnata Livorno, 4-1, marcatori Lanzafame (45 şi 46), Morrone (49) şi Crespo (90) pentru gazde, Danilevicius (72), pentru oaspeţi.

Catania a fost marea revelaţie a returului, echipa lui Sinişa Mihajlovici încheind un sezon de primăvară fabulos cu un succes la limită în faţa mai bine cotatei Genoa. Unicul gol al partidei a fost reuşit de renăscutul Maxi Lopez (65).

Rezultate etapa 38 Serie A

Milan - Juventus 3-0, Lazio - Udinese 3-1, Atalanta - Palermo 1-2, Bari - Fiorentina 2-0, Cagliari - Bologna 1-1, Catania - Genoa 1-0, Chievo - Roma 0-2, Parma - Livorno 4-1, Sampdoria - Napoli 1-0, Siena - Inter 0-1.

Clasament final

1. INTERNAZIONALE MILANO - 82 puncte

2. AS Roma - 80 puncte

3. AC Milan - 70 puncte

4. Sampdoria Genova - 67 puncte

5. Palermo - 65 puncte

6. Napoli - 59 puncte

7. Juventus Torino - 55 puncte

8. Parma - 52 puncte

9. Genoa - 51 puncte

10. AS Bari - 50 puncte

11. Fiorentina - 47 puncte

12. Lazio - 46 puncte

13. Catania - 45 puncte

14. Cagliari - 44 puncte

15. Udinese - 44 puncte

16. Chievo - 44 puncte

17. Bologna - 42 puncte

18. Atalanta - 35 puncte

19. Siena - 31 puncte

20. Livorno - 29 puncte

Clasament golgeteri

1. Antonio Di Natale (Udinese) - 29 de goluri, 6 din penalty

2. Diego Milito (Inter Milano) - 22 goluri, 4 din penalty

3. Fabrizio Miccoli (Palermo) - 19 goluri, 6 din penalty

Giampaolo Pazzini (Sampdoria) - 19 goluri, 3 din penalty

4. Alberto Gilardino (Fiorentina) - 15 goluri, 1 din penalty

5. Francesco Totti (AS Roma) - 14 goluri, 5 din penalty

Marco Borriello (AC Milan) - 14 goluri, 1 din penalty

Mirko Vucinici (AS Roma) - 14 goluri, 2 din penalty

Paolo Barreto (AS Bari) - 14 goluri, 4 din penalty

Eurosport - Ioan Viorel

Căutare programe. Ex.: Fotbal, Liga Campionilor, Eurogoluri, etc.

 

Mai mult - Fotbal - *Serie A

Serie A - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Întâmplări din ţara lui "Calciopoli"

Palermo - Cesena s-a terminat 2-2, după ce oaspeţii, cu un om mai puţin, au marcat de două ori în prelungiri!

Silvio Berlusconi - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Berlusconi îl vrea pe Ronaldo

Portughezul reprezintă principala țintă a lui Milan pentru perioada de transferuri de la finalul sezonului

Zlatan Ibrahimovic - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Zlatan, încă trei etape de suspendare

Atacantul lui AC Milan a fost sancționat de federația italiană, în urma limbajului vulgar folosit la adresa unui arbitru

Fiorentina - Milan - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Milan: ”Am mai făcut un pas spre titlu”

Fără Adrian Mutu, suspendat, Fiorentina nu a putut încurca liderul în ultimul meci al etapei a 32-a din Italia

Gianluca Zambrotta - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Zambrotta: "Vreau să-mi închei cariera la Milan"

Internaționalul italian a declarat că ar fi fericit să-și pună ghetele în cui ca jucător al "rossonerilor"

Vicenzo Montella - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Montella: "Meciul cu Udinese este decisiv"

Antrenorul Romei este conștient că echipa sa își va juca la Udine ultima carte pentru clasarea pe locul patru

Zanetti Leonardo - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Zanetti: ”Leonardo ar trebui să rămână”

Căpitanul lui Inter și-a declarat sprijinul pentru antrenorul brazilian, contestat de presă după eșecurile cu Milan și Schalke

Cesare Prandelli - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Prandelli crede în Napoli

Antrenorul naționalei Italiei merge pe mâna sicilienilor în lupta pentru titlu purtată cu AC Milan

Edinson Cavani - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Cavani nu-i de vânzare nici pentru 100 milioane de euro

Președintele clubului Napoli le-a cerut marilor cluburi din Europa sa-și ia gândul de la achiziționarea atacantului

Roma-Juventus - FOTBAL - *Serie A

Fotbal - *Serie A - Juventus respiră

"Bătrâna Doamnă" s-a impus cu 2-0 pe Olimpico în fața Romei și s-a apropiat la două puncte de un loc de Europa League