Fotbal - *Premier League
02/08/2010 - 14:12 - Updated 02/08/2010 - 14:13Anderson în flăcări

După o noapte în club, mijlocaşul brazilian al lui Manchester United a intrat cu maşina într-un zid şi a fost scăpat din flăcări de martorii accidentului
Brazilianul Anderson a fost la un pas de moarte duminică, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat şi a luat foc. Mijlocaşul lui Manchester United petrecuse toată noaptea într-un club din oraşul portughez Braga, iar în timp ce se întorcea la hotel a pierdut controlul bolidului sport de mare putere în care se aflau alte două persoane. Maşina a ieşit de pe şosea şi s-a oprit într-un zid pe marginea drumului. Anderson a fost scos din flăcări şi transportat la spital, unde a fost tratat doar pentru nişte răni uşoare. „Am crezut că a murit. Fratele meu l-a scos din maşină şi apoi am stins incendiul înainte să se facă totul scrum”, a povestit unul dintre martorii oculari ai accidentului, citat de presa portugheză.
Conform aceloraşi surse, în maşină se aflau trei persoane, între care o femeie braziliană, deşi automobilul avea numai două locuri. „Toţi cei trei au părăsit spitalul după câteva ore. Doar femeia a avut nevoie de un tratament mai atent, dar nu a fost nimic grav”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului din Braga unde au ajuns petrecăreţii.
Anderson, 22 de ani, a apărut în fotbalul mare la FC Porto, de unde Manchester United l-a achiziţionat în 2007. Agentul său a precizat că jucătorul va reveni curând pe „Old Trafford” pentru a-şi relua pregătirile, după o accidentare la genunchi care l-a ţinut departe de gazon din februarie.










