Fotbal - *Premier League
21/02/2011 - 11:15 - Updated 21/02/2011 - 11:34Ancelotti nu pleacă de bună voie

Antrenorul italian nu intenționează să renunțe la postul de la Chelsea, declarând că pleacă numai dacă va fi dat afară
Carlo Ancelotti nu are în vocabular cuvântul ”demisie”. Managerul lui Chelsea a declarat că vrea să își continue munca plătită cu milioane de lire sterline pe an la clubul de pe Stamford Bridge, în ciuda faptului că gruparea londoneză se află la cel mai slab sezon din era Abramovich. ”Eu nu am renunțat niciodată de bună voie și nu am de gând să fac asta nici acum. Nu vreau să discut despre postul meu, aceasta este treaba patronului, doar el mă poate concedia. Eu sunt aici pentru a munci cât mai bine posibil”, a spus italianul în fața unei armate de jurnaliști.
Chelsea se află pe locul 5 în Premier League, sâmbătă a fost eliminată de Everton din Cupa Angliei, iar marți joacă în deplasare cu FC Copenhaga, în 16-imile Ligii Campionilor. În opinia lui Ancelotti, doar trei jucători din lotul actual dau randament bun pe teren - Branislav Ivanovic, John Terry și Frank Lampard.
În cazul în care va fi demis, fostul jucător al lui AC Milan ar putea ajunge, conform Daily Mail, la AS Roma, care caută antrenor după despărțirea de Claudio Ranieri. În vârstă de 51 de ani, Ancelotti a condus-o de două ori pe Milan la triumful în Liga Campionilor (2003 și 2007), fiind unul dintre cei șase oameni din istoria fotbalului care au reușit dubla în C1 ca jucători și antrenori. Italianul a semnat cu Chelsea în 2009, realizând eventul în primul sezon, performanță pe care o mai atinsese doar Arsene Wenger dintre antrenorii străini care au lucrat în Anglia.










