Fotbal - *Bundesliga
27/05/2010 - 21:32 - Updated 27/05/2010 - 21:35Mertesacker nu pleacă

Directorul general al lui Bremen spune că internaţionalul german nu va fi vândut la Arsenal
Per Mertesacker are contract cu “verzii” până în 2012, dar înaltul stoper german spune că şi-ar dori o carieră afară. Potrivit celor de la “Sunday Times”, Arsenal ar putea fi interesată de serviciile internaţionalului, mai ales în condiţiile în care “tunarii” caută un înlocuitor pentru William Gallas.
Francezul nu este de acord cu termenii contractuali propuşi de londonezi. Preşedintele lui Arsenal, Peter Hill-Wood, a catalogat pretenţiile financiare ale acestuia drept extravagante, situaţie care alimentează zvonurile unei despărţiri iminente de Gallas. Fostul om al lui Chelsea mai are contract pe Emirates până în 2011.
Arsenal are 40 de milioane de lire sterline pentru cheltuielile de vară, iar bugetul de transferări se poate dubla dacă Fabregas va ajunge până la urmă pe Camp Nou. Marouane Chamakh a sosit deja la Arsenal, ca agent liber, iar „tunarii” caută întăriri şi pentru apărare, zona problematică în mod tradiţional.
Ultimele declaraţii de pe „Weser” nu încurajează, însă, ideea unui parteneriat Thomas Vermaelen – Per Mertesacker în centrul defensivei lui Arsenal. „Per nu va pleca în vară. Pot să vă spun cu certitudine că nu vom permite această mişcare în următoarea fereastră de transferări. Nu vrem să obţinem un preţ mai bun, jucătorul nu este de vânzare”, a spus directorul general al lui Werder Bremen, Klaus Allofs.
„Recent am discutat asta şi cu Per. Este un membru important al echiepi, unul dintre lideri. Un jucător ca el nu are voie să aibe dubii înaintea unui turneu major. Suntem determinaţi să-l păstrăm la Bremen”, a mai spus Allofs.
Per Mertesacker are 60 de selecţii în naţionala Germaniei, la doar 25 de ani.










