Fotbal - *Bundesliga
08/05/2010 - 15:38 - Updated 08/05/2010 - 16:38Dortmund, no. 1

Borussia este cea mai asistată echipă a sezonului, cu o medie de 77.284 de spectatori pe meci
Şi în acest sezon Borussia Dortmund este cea mai privită echipă a Europei. Nemţii şi-au apărat titlul în faţa celor de la Barcelona, Real Madrid sau Manchester United, spun cei de la weltfussball.de.
Borussia Dortmund a avut o medie de asistenţă de 77.284 de specatori la meciurile de pe Signal Iduna Park. Arena, care tradiţional poartă numele de Westfalenstadion, este supranumită opera fotbalului german. Celebra Sudtribune este cea mai mare peluză din fotbalul european, cu o capacitate de 24.454 de locuri.
Cumulat, peste două milioane de spectatori au privit meciurile Borussiei, din deplasare şi de acasa, în această stagiune, cifre unice în Bundesliga.
Borussia va juca ultimul meci al sezonului pe Badenova, din Freiburg. Arena va fi „ausverkauft” (sold-out), anunţă site-ul oficial al clubului. Este pentru a 13-a oară, în 17 partide disputate în deplasare, când Borussia joacă în faţa unei asistenţe la capacitate.
În meciurile de acasă, echipa pregătită de Jurgen Klopp a jucat de opt ori cu peste 80.000 de oameni. În patru rânduri, Dortmund a evoluat cu casa închisă, vânzând cele 80.552 de bilete.
Borussia Dortmund are cel mai mare stadion din fotbalul german. Al doilea ca mărime este stadionul olimpic din Berlin (74.244 de locuri), iar podiumul este încheiat de Allianz Arena, din Munchen, care are o capacitate de 69.000 de locuri.
În ceea ce priveşte topul celor mai asistate echipe ale sezonului, în spatele Borussiei vine Barcelona, cu o medie de 76.828 de spectatori pe joc. Pe trei şi patru sunt Manchester United şi Real Madrid, cu medii de 74.839, respectiv 74.622 de spectatori pe partidă.










