•  
  • Autentificare | Abonament
Marţi 07/02/2012
Eurosport
 

Home

 

Wtcc

21/11/2009 - 15:35 - Updated 21/11/2009 - 16:35

Nebunie în calificări


Nebunie în calificări - WTCC
Eurosport

Robert Huff a obţinut pole position pentru Chevrolet, după o sesiune în care principalii doi candidaţi la titlu au ajuns în parapet

Nebunie în calificări - WTCC

Haos total şi suspans garantat în disputa pentru titlurile mondiale. Aşa poate fi caracterizată sesiunea de calificări din Macao, după ce principalii doi pretendeţi la coroana supremă, Gabriele Tarquini (foto sus) şi Yvan Muller (foto stânga), şi-au proptit maşinile în glisierele de protecţie.

Programul celor două părţi ale calificărilor a fost perturbat serios, astfel că piloţii au fost nevoiţi să facă uz de farurile maşinilor, iar organizatorii au fost obligaţi să aprindă iluminatul stradal pentru ca întunericul să nu perturbe total şedinţa de stabilire a grilei de start. În cele din urmă, pole position a fost obţinut de Robert Huff (foto dreapta jos), englezul de la Chevrolet reuşind să se plaseze înaintea rivalilor de la SEAT şi BMW, adică echipele care se luptă pentru cele două titluri mondiale.

Nebunie în calificări - WTCC

În prima linie a grilei, Huff va fi acompaniat de triplul campion mondial Andy Priaulx, în timp ce poziţia a treia i-a revenit lui Augusto Farfus, brazilianul aflat pe acelaşi loc şi în clasamentul campionatului, la 13 puncte de liderul Gabriele Tarquini. Acesta din urmă, precum şi campionul en titre Yvan Muller au fost protagoniştii unui accident serios în cea de-a doua parte a calificărilor şi vor lua startul de pe locurile al şaptelea, respectiv al optulea. Dar abia după ce mecanicii vor munci serios pentru a le repara maşinile.

Q1: Aşa cum era de aşteptat, datorită importanţei calificărilor, echipele şi-au trimis piloţii pe circuit în grupuri, pentru ca aceştia să se ajute între ei. Stefano D'Aste (BMW) a fost primul pe lista "păcălicilor" şi a ieşit în decor imediat după tronsonul Solitude Esses. Maşina parcată pe partea stângă a pistei avea să fie lovită în ultimele secunde ale sesiunii de Lada Priora a britanicului James Thompson. Chiar dacă a ieşit singur din cockpit, acesta a fost transportat la spital pentru analize detaliate, dar din fericire nu au existat nici un fel de urmări ale incidentului.

Atacul final al celor de la SEAT le-a permis să ducă întregul cvintet în partea a doua a calificărilor, cu Tarquini clasat pe primul loc, urmat de Jordi Gene şi Yvan Muller, în timp ce Augusto Farfus a fost pe poziţia a şasea, cel mai bine plasat om de la BMW. Tom Coronel a fost cel mai rapid dintre piloţii independenţi, al 13-lea, urmat de rivalul la titlu Felix Porteiro (14) şi de localnicul Andre Couto (16).

Q2: Ca urmare a accidentului lui Thompson, organizatorii au presărat praf absorbant, care să reţină uleiul scurs din motor. Numai că au făcut-o în mod abuziv, iar aceasta avea să scoată din scenă pe primii doi clasaţi în ierarhia campionatului. Tarquini şi Muller au patinat pe circuit, iar impactul cu barierele de siguranţă a fost inevitabil, în timp ce Alain Menu şi-a proptit maşina Chevrolet în barajul SEAT al celor doi.

Gabriele Tarquini şi Yvan Muller au părăsit calificările şi au fost şi ei trimişi la spital pentru un control medical, în timp ce Menu a trecut pe la standuri pentru "o cosmetizare" din partea mecanicilor. A revenit pe traseu, dar a renunţat să stabilească vreun timp. În timp ce întunericul devenea tot mai apăsător, iar piloţii au fost obligaţi să facă uz de faruri la capacitate maximă, Robert Huff a scos un timp excelent, cu care a obţinut pole position, înaintea lui Andy Priaulx şi a lui Augusto Farfus. Următorii clasaţi au fost Jordi Gene, Tiago Monteiro şi Jörg Müller.

Aşadar, titlurile mondiale se dispută, iar spectacolul este garantat pentru etapa finală din WTCC. Cele două curse vor fi transmise în direct la Eurosport, duminică dimineaţă, cu începere de la ora 6.00, dar vor putea fi urmărite şi prin intermediul aplicaţiei Eurosport Player.

Eurosport - Max Hartung

Căutare programe. Ex.: Fotbal, Liga Campionilor, Eurogoluri, etc.

 

Mai mult - Wtcc

Honda WTCC - WTCC

Wtcc - Honda se va implica oficial în WTCC

Constructorul japonez va fi prezent în Mondialul de Turisme, în a doua parte a acestui sezon

Gabriele Tarquini - WTCC

Wtcc - Tarquini rămâne alături de SEAT în 2012

Fostul campion WTCC va continua să alerge la bordul unui automobil SEAT León 2.0 TDI sub culorile Lukoil Racing

Lada Priora - WTCC

Wtcc - Lada se întoarce în Mondialul de Turisme

Producătorul de automobile din Rusia a anunțat că are în plan să dispute două runde WTCC în sezonul 2012

Rob Huff - WTCC

Wtcc - Huff: "Macau este nebunie curată"

Outsiderul în lupta pentru titlul WTCC a lăudat circuitul din fosta colonie portugheză

Yvan Muller - WTCC

Wtcc - Dublă la Valencia pentru Muller

Francezul a preluat șefia campionatului de la coechipierul său, Rob Huff, după ce s-a impus în ambele manșe ale "haltei" spaniole a WTCC

Yvan Muller - WTCC

Wtcc - Muller, în pole-position la Valencia

Campionul mondial en-titre al turismelor va lua startul duminică de pe prima poziție a grilei, urmat de coechipierul Rob Huff

Ford Focus WTCC - WTCC

Wtcc - Ford evaluează revenirea în WTCC

Constructorul american se gândește serios să se implice din nou pe cea mai înaltă scenă a curselor de turisme

Alain Menu - WTCC

Wtcc - Victorii pentru Menu și Muller la Budapesta

Piloții Chevrolet au dominat weekendul de concurs de la Hungaroring, consolidându-și locurile 1-2-3 în clasamentul general

Zolder / Huff - Tarquini - WTCC

Wtcc - Huff și Tarquini și-au împărțit victoriile la Zolder

Chevrolet a realizat o nouă triplă în cursa întâi din Belgia, dar SEAT a întrerupt seria de victorii a constructorului american

Hungaroring - WTCC

Wtcc - Mondialul de Turisme, mai aproape de România

Circuitul maghiar Hungaroring va găzdui un weekend de concurs din cadrul WTCC, ca urmare a anulării etapei din Maroc