Ciclism - *Vuelta a España
02/09/2010 - 23:13 - Updated 02/09/2010 - 23:15Cavendish învins iar

Tyler Farrar a câştigat etapa a 5-a din Turul Spaniei, profitând de sprintul declanşat prea devreme de Mark Cavendish
Chiar şi fără nicio căţărare, traseul dintre Guadix şi Lorca a părut puţin cam lung (198,8 km) pentru plutonul Turului Spaniei. Căldura a făcut iar furori, iar media orară a fost din nou mai scăzută decât cea mai pesimistă previziune a organizatorilor.
Toată lumea a fost mulţumită când o evadare de serviciu s-a format din primii metri ai cursei. Arnaud Labbe (Cofidis), Pierre Rolland (Bouygues), David Gutierrez (Footon-Servetto) şi Jose Vicente Toribio (Andalucia-Cajasur) erau outsiderii perfecţi în spatele cărora plutonul să poată avea o zi liniştită. Cei 4 au rulat în faţă până cu 13 km înainte de final, când echipele sprinterilor au început să facă jocurile.
Solul nisipos şi vântul puternic au umplut şoseaua de pietricele, care le-au jucat feste cicliştilor. De exemplu, Matt Goss (Columbia) a spart cu 5 km înainte de final şi nici de această dată n-a mai putut să-i lanseze sprintul lui Mark Cavendish.
Nu-i vorbă că nici Tyler Farrar (Garmin) n-a avut pe nimeni lângă el. Pe de o parte pentru că Julian Dean încă se resimte după căzătura din prima etapă, pe de alta, Farrar însuşi a avut o noapte agitată. El a povestit că "de obicei, într-o zi ca asta, coechipierii mei mă ajută în pregătirea sprintului, dar astăzi am decis că e mai bine să nu tragă tare fiindcă eu nu simţeam bine. Am suferit în etapa precedentă şi nu m-am putut odihni toată noaptea. Nici azi dimineaţă nu eram mai bine, dar mi-am revenit pe finalul rundei".
Să recapitulăm situaţia: Cavendish era singur, Farrar era singur, Petacchi avea doi oameni cu el şi mai erau şi trei rutieri de la Quick Step. Hushovd pierduse poziţia, la fel Freire, Hutarovici nu exista.
În aceste condiţii, Cavendish a decis să lanseze sprintul devreme, cu 400 m înainte de finiş. I-a luat roata Koldo Fernandez (Euskaltel), care a ieşit din învălmăşeală cu ajutorul englezului şi apoi l-a depăşit uşor. N-a mai avut însă forţă să-l întreacă şi pe Farrar, care a stat la cutie şi a atacat când a trebuit. "Deja mi-am atins obiectivul, să câştig o etapă în Vuelta, tot ce vine de aici înainte e bonus", a spus americanul.
Clasament etapă: 1. Tyler Farrar (SUA - Garmin) 5:03:36; 2. Koldo Fernandez (Spania - Euskaltel); 3. Mark Cavendish (Marea Britanie - Columbia); 4. Wouter Weylandt (Belgia - Quick Step); 5. Alessandro Petachhi (Italia - Lampre); 6. Sebastien Chavanel (Franţa - FdJ), toţi în acelaşi timp cu învingătorul.
Clasament general (tricoul roşu): 1. Philippe Gilbert (Belgia - Lotto) 19:00:06; 2. Igor Anton (Spania - Euskaltel); 3. Joaquin Rodriguez (Spania - Katiuşa), ambii la 0:10; 4. Vincenzo Nibali (Italia - Liquigas) la 0:12; 5. Peter Velits (Slovacia - Columbia) la 0:16; 6. Tejay Van Garderen (SUA - Columbia) la 0:29.
Clasament pe puncte (tricoul verde): 1. Igor Anton 41p; 2. Tyler Farrar 41p; 3. Philippe Gilbert 37p.
Clasament căţărători (tricoul alb cu buline): 1. Serafin Martinez (Spania - Xacobeo) 13p; 2. Dario Cataldo (Italia - Quick Step) 8p; 3. David Moncoutie (Franţa - Cofidis) 6p.
Clasament combinată (tricoul alb): 1. Vincenzo Nibali 23p; 2. Xavier Tondo (Spania - Cervelo) 42p; 3. Egoi Martinez (Spania - Euskaltel) 114p.
Clasament echipe: 1. Caisse d'Epargne 56:34:12; 2. Katiuşa la 1:05; 3. Lotto la 1:18.
Etapa a 6-a măsoară 151 km între Caravaca de la Cruz şi Murcia şi se adresează sprinterilor care vor reuşi să treacă peste căţărarea de categoria a doua aflată pe traseu cu 17 km înainte de final. Transmisiunea Eurosport începe la ora 17:00.










