Ciclism - *Giro d'Italia
27/05/2010 - 13:58 - Updated 27/05/2010 - 14:03Remiză între favoriţi

Obosiţi şi cu gândul la ultimele trei zile, "greii" plutonului au stat cuminţi în etapa a 17-a, câştigată de francezul Damien Monier
După eforturile depuse în ziua anterioară, la contratimpul de pe Plan de Corones, plutonul a ales să ruleze prudent în etapa a 17-a, care a legat Brunico de Peio Terme cale de 173 km. Pe traseu s-a aflat o căţărare de categoria întâi, dar - pe lângă faptul că era doar lungă (19 km), nu şi abruptă - era poziţionată cu peste 60 de kilometri înainte de final.
Râca între favoriţi era aşteptată la final, pe o ascensiune nerepertoriată, dar interesantă, pe care se puteau câştiga 30-40 de secunde. Aşa că n-a mirat pe nimeni că plutonul a acordat bilete de voie la grămadă. O evadare de nu mai puţin de 19 oameni a reuşit să ajungă pe Passo delle Palade cu peste 9 minute avans. Cel mai bine clasat dintre fugari era Alexander Efimkin (AG2R), pe locul 16 la 18:57. Cu Caisse d'Epargne şi Liquigas la trenă - echipele locurilor 1 şi 2 în clasamentul general - plutonul era mulţumit de cum mergeau lucrurile. Adică liniştit. Evadaţii urmau să ia toate punctele de pe traseu, sa câştige sprintul intermediar, etapa şi bonificaţiile de la final. Relaş!
În ultimii 30 de kilometri au început frecuşurile între fugari. Pe rând şi-au încercat şansa de a se desprinde Mihail Ignatiev (Katiuşa), Daniel Moreno (Lotto), Nicki Sorensen (Saxo Bank), Marco Marzano (Lampre) şi Yukiya Arashiro (Bouygues), dar atacul decisiv a venit din partea altor trei oameni: Steven Kruijswijk (Rabobank), Danilo Hondo (Lampre) şi Damien Monier (Cofidis).

Ajunşi în această formaţie pe căţărarea finală, cei trei au rulat compact până cu 3 km înainte de sosire. Când panta a devenit mai abruptă, Monier a sprintat irezistibil şi aşa a ţinut-o până la finiş, aducând echipei franceze Cofidis primul succes de etapă şi totodată sieşi prima victorie în 7 ani de profesionism din cei 27 de viaţă.
În acelaşi loc în care atacase Monier erau aşteptate acţiunile favoriţilor. Însă, moleşiţi de această etapă molcomă, Ivan Basso (Liquigas), Cadel Evans (BMC), Vincenzo Nibali (Liquigas) şi Aleksandr Vinokourov (Astana) l-au cruţat pe liderul David Arroyo (Caisse d'Epargne), sosind cu toţii la 9:53 de învingător. Abia pe ultima sută de metri, Michele Scarponi (Androni Giocattoli) a încercat un sprint. Rezultatul: italianul a câştigat o secundă (!!!), Sastre a pierdut 5 secunde, iar Richie Porte (Saxo Bank) şi Damiano Cunego (Lampre) 8 secunde. Mărunţiş!
Clasament etapă: 1. Damien Monier (Franţa - Cofidis) 4:29:19; 2. Danilo Hondo (Germania - Lampre) la 0:36; 3. Steven Kruijswijk (Olanda - Rabobank) la 00:39; 4. Daniel Moreno (Spania - Lotto) la 1:05; 5. Steven Cummings (Marea Britanie - Sky) la 1:18; 6. Simone Stortoni (Italia - Colnago) la 1:48.
Clasament general (tricou roz): 1. David Arroyo (Spania - Caisse d'Epargne) 73:11:38; 2. Ivan Basso (Italia - Liquigas) la 2:27; 3. Richie Porte (Australia - Saxo Bank) la 2:44; 4. Cadel Evans (Australia - BMC) la 3:09; 5. Carlos Sastre (Spania - Cervelo) la 4:41; 6. Vincenzo Nibali (Italia - Liquigas) la 4:53; 7. Aleksandr Vinokourov (Kazahstan - Astana) la 5:12; 8. Michele Scarponi (Italia - Androni Giocattoli) la 5:24.
Clasament pe puncte (tricoul roşu): 1. Cadel Evans 106p; 2. Aleksandr Vinokourov 91p; 3. Vincenzo Nibali 78p.
Clasament căţărători (tricoul verde): 1. Matthew Lloyd (Australia - Lotto) 29p; 2. Ivan Basso 25p; 3. Cadel Evans 25p.
Clasament tineri (tricoul alb): 1. Richie Porte 73:14:22; 2. Robert Kiserlovski (Croaţia - Liquigas) 6:48; 3. Dario Cataldo (Italia - Quick Step) la 11:26.
Clasament echipe: 1. Liquigas 218:26:44; 2. Rabobank la 7:48; 3. Lotto la 27:12.
Etapa a 18-a se aleargă între Levico Terme şi Brescia, 140 km de plat.










