Ciclism
08/03/2010 - 08:40Contador: "Victoria nu a fost obiectivul meu"

Ibericul nu s-a arătat deranjat de rezultatul înregistrat duminică, în debutul competiţiei pe care a câştigat-o în 2007
Sosit la şase secunde în urma învingătorului Lars Boom, în prologul celei de-a 68-a ediţii a Paris-Nisa, Alberto Contador s-a declarat mulţumit de rezultat: “Nu am fost niciun moment capabil să mă impun, dar acest aspect este neimportant. În schimb, sunt satisfăcut de clasarea mea”.
Spaniolul a continuat: “Nu am început bine cursa, deoarece nu mi-am intrat în ritm încă de la start. Apoi am început să mă simt din ce în ce mai bine. Nu aveam cum sa câştig, dar nu mă deranjează acest lucru, pentru că echipa nu va avea o responsabilitate atât de mare. În ceea ce îi priveşte pe rivalii săi la triumful final, Contador a spus: “Mai sunt şi alţi rutieri puternici, dar faţă de unii dintre ei, precum Chavanel, Schleck sau Valverde, am obţinut diferenţe”.
Contratimpul individual a avut la început şi o porţiune de piatră cubică, însă rutierul Astanei nu a întâmpinat probleme: “Când drumul este diferit, poate conta într-o cursă, dar acea zonă nu avea cum să îşi pună amprenta asupra întrecerii, deoarece a fost scurtă. În plus, m-am simţit chiar bine acolo”.










