Schi fond
25/02/2009 - 16:14DIN NOU NORVEGIA

Marţi, liderul specialităţii în Cupa Mondială, Ola Vigen Hattestad îl învinsese pe compatriotul Johan Kjoelstad, în finala concursului de sprint de la Liberec
Miercuri, cei doi au făcut echipă şi s-au impus în faţa adversarilor din Germania (Tobias Angerer/Axel Teichmann) şi Finlanda (Ville Nousiainen/Sami Jauhojaervi). Diferenţa dintre învingători şi următorii sosiţi a fost de jumătate de secundă, iar pentru departajarea medaliaţilor cu argint de cei cu bronz a fost nevoie de consultarea fotografiei de la finiş.

Anterior, Finlanda câştigase concursul feminin de sprint pe echipe de la Liberec (6x1,3 km, procedeul clasic). Aino Kaisa Saarinen şi Virpi Kuitunen şi-au dominat de o manieră autoritară adversarele, încheind la 20 de secunde în faţa rivalelor din Suedia (Anna Olsson/Lina Andersson). Podiumul a fost completat de echipa Italiei, cu Marianna Longa şi Arianna Follis, ultima fiind nimeni alta decât medaliata cu aur din ajun, din întrecerea de simplu.
Pentru Saarinen, liderul Cupei Mondiale, aceasta a fost cea de-a doua medalie de aur la Mondialele din Cehia, după cea câştigată în cursa de 10 km şi cea de-a treia în total, dacă adăugăm şi bronzul de la pursuit. Coechipiera Kuitunen şi-a trecut în palmares un al cincilea titlu de campioană a lumii în această probă.




